Ce a declarat Gheorghe Dincă în instanță. Monstrul din Caracal a izbucnit în lacrimi în fața mamei Luizei Melencu

Gheorghe Dincă a avut un nou proces în cazul șocant de la Caracal. De această dată presupusul agresor a stat față în față cu părinții uneia dintre victime. Declarațiile acestuia schimbă cursul investigațiilor.

Ziua de ieri a fost una dificilă pentru familiile celor două fete ucise în Caracal.

Ajuns în fața judecătorilor, Gheorghe Dincă a izbucnit în lacrimi de față cu părinții celor două fete, atunci când mama Luizei Melencu a mers spre el și i-a pus o întrebare la care presupusul criminal nu a răspuns, dar a venit cu un alt mesaj.

“M-am apropiat și l-am întrebat dacă e părinte să se uite în ochii mei și să spună ce s-a întâmplat. Prima dată nu a reacționat, dar acum a început să plângă. S-a uitat la mine, în ochii mei. A început să plângă și a zis că nu vorbește cu copiii lui și a spus că se uită la noi cum îl acuzăm. Noi nu l-am acuzat niciodată pentru că știm că nu el le-a omorât pe fete”, a spus mama Luizei Melencu.

Gheorghe Dincă, declarații șocante în instanță

Este cunoscut faptul că Gheorghe Dincă și-a schimbat declarațiile de foarte multe ori, iar de această dată a făcut același lucru, susținând că nu a omorât pe nimeni și că nu a curs nici măcar o picătură de sânge în casa lui.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a anunțat ce a spus Dincă în înfățișarea care a avut loc miercuri, pe 23 septembrie.

„Iată câteva din declarațiile de azi ale MONSTRULUI:

1. „NU am omorat pe nici o fata”‼️
2. „NU a curs o picatura de sânge în casa mea”
3. „Daca spun mai multe acum vor cădea SCAUNE multe”
4. „Anumiți politisti si procurori m-au bătut și amenințat sa declar toate minciunile”
5. „DACĂ familia mea este implicată să plătească ‼️Așa cum stau eu pe scaunul ăsta să stea și ei”‼️
6. „Profilerul m-a învățat să recunosc crimele sub amenințare. Îmi spunea că dacă le recunosc primesc doar 4 ani de închisoare. Venea des la mine în pușcărie. Mă adresam lui cu apelativul „Domnule profesor”‼️”, a fost o parte din mesajul lui Alexandru Cumpănașu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *